Cabral este foarte atent cu prietenii săi virtuali şi le răspunde acestora de fiecare dată când primeşte un mail sau un comentariu de la ei.
Astfel, el a primit recent un filmuleţ în care o tânăra face felaţie unui morcov prăjit, iar asta i-a ridicat moderatorului multe semne de întrebare.
„1. Sunt curios câte dintre ale noastre ar participa la un curs/petrecere de genul asta.
2. Sunt curios dacă morcovii din clip vi se par mici, medii sau mari, vorbind – evident – din punct de vedere culinar.
3. M-am gândit la începutul clipului că ar fi trebuit ca psihologul Jill să fie bărbat, ca doar el putea să explice mai bine cum se simte.
Apoi am vazut secventele cu psihologul explicand aplicat şi… NU, NU, NU!”, a notat Cabral pe blogul personal.
Tot din respect faţă de fani, vedeta a spus că a primit video-ul la ora 14.00, dar că nu putea să-l publice în mijlocul zilei, deoarece „s-ar fi dus productivitatea muncii la sub-zero!”.
„Dintre fetele care se uitau la film unele ar fi zis “Aoleu, eu nu ştiu să fac aşa ceva, al meu e nemulţumit!“, altele ar fi zis “Dar mie nu-mi plac legumele!“, în timp ce bărbaţii, fără excepţie, nu s-ar mai fi gândit decât la viaţa sănătoasă, la alimentaţie sănătoasă, la…legume, toată ziulica!”, a completat acesta.
(A.T.)